Constantin-Adi Gavrilă – Medierea și accesul la justiție

Soluționarea alternativă a litigiilor, în general, și medierea, în special, fac parte din legislația, practica și politicile Uniunii Europene. După adoptarea unei legi în domeniul medierii, în anul 2006, în care apelarea la mediere a fost definită ca fiind voluntară, România a fost scena a numeroase experimente legislative bazate pe introducerea în legislație a unor elemente de obligativitate în sensul utilizării medierii și a unor sancțiuni corelative. Toate acestea au născut discuții referitoare la constituționalitatea respectivelor dispoziții, au dus la sesizări și decizii ale Curții Constituționale cu impact devastator asupra percepției publice a medierii. Lucrarea cuprinde o analiză complexă a cadrului reglementar al medierii, eventualele elemente de obligativitate și sancțiunile din România și din alte țări din perspectiva accesului liber la justiție. Plecând de la premisa că dreptul de acces la justiție este relativ, putând cunoaște limitări cu condiția să existe un scop legitim, iar mijloacele utilizate să fie proporționale cu scopul urmărit. Lucrarea încearcă să definească modul în care legislația din domeniul medierii poate să faciliteze sau să îngrădească accesul la justiție, propunând soluții concrete pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare a procedurii de mediere în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate prin politicile publice naționale și europene, fără a îngrădi dreptul de acces la justiție și în conformitate cu principiile și cele mai bune practici internaționale în domeniul medierii.

25,00 lei

SUMAR

Capitolul 1 – INTRODUCERE

Capitolul 2 – Medierea – metodă alternativă de soluționarea a litigiilor

Capitolul 3 – Fundamentele dreptului de acces la justiție

Capitolul 4 – Analiza cadrului legislativ și jurisprudențial al activității de mediere din perspectiva accesului la justiție

Capitolul 5 – Rezultatele sondajului referitor la utilizarea sancțiunilor și stimulentelor în legislația medierii

Capitolul 6 – Relația dintre conceptul de cultură și reglementarea legislativă a a procedurii de mediere

Capitolul 7 – Protecția dreptului de acces la justiție prin cadrul legal al procedurii de mediere funcționale

Capitolul 8 – Concluzii și propuneri de lege ferenda

Copiryght

Copyright 2019 © Editura Simbol Craiova
ISBN: 978-606-94707-8-7

AUTOR

Constantin Adi Gavrilă este mediator din anul 2002, având o certificare a Institutului Internațional de Mediere (IMI), co-fondator și director general al Centrului de Mediere din Craiova din anul 2002 și director al ADR Center Internațional.
A mediat sute de cazuri civile și comerciale, atât interne, cât și internaționale, inclusiv cazuri complexe între companii și comunități, specifice proiectelor de dezvoltare. Printre clienții săi se regăsesc comunități, companii multinaționale, guverne sau organizații internaționale, așa cum sunt Compliance Advisor Ombudsman (CAO) sau Project Complaint Mechanism (PCM), mecanisme independente de responsabilitate ale Băncii Mondiale (IFC/MIGA) sau ale Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Printre alte premii, dl. Gavrilă a fost onorat cu Premiul de Leadership al Asociației pentru Rezolvarea Conflictelor (ACR) din 2009 pentru contribuții deosebite la soluționarea conflictului internațional.
Este căsătorit din anul 1998 cu Ștefania și are doi copii, Ana-Maria și Robert-Mihai.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Constantin-Adi Gavrilă – Medierea și accesul la justiție”

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.